Ca un tren ne pare viața,
Life seems like a train
ne trezim în el mergând,
we wake up in it
Fără ca să ne dăm seama
not realising
unde ne-am urcat și când.
where we got on it and when
Fericirile sunt halte,
Happy moments are halts
unde stăm câte-un minut;
where we stay for a minute
Până când să ne dăm seama,
Just when we realize,
sună, pleacă, a trecut....
it horns, it leaves, it passed by
Iar durerile sunt stații
And pains are stations
lungi, de nu se mai sfârșesc,
so long and with no end
și în ciuda noastră parcă
and in spite of us,
tot mai multe se ivesc.
there comes more of them...
Ca un tren ne pare viața,
Life seems like a train
ne trezim în el mergând,
we wake up in it
Fără ca să ne dăm seama
not realising
unde ne-am urcat și când.
where we got on it and when
Mulți copii voioși se urcă,
Many happy kids get on it
câți în drum n-am întâlnit!...
we met so many...
Iar câte-un bătrân coboară
And when an old man climbs out
trist, și frânt, și istovit.
sad, broken and tired
Vine odată însă vremea
There comes the time
să ne coborâm și noi;
that we get out of it too
ce n-am da, atunci, o clipă
What we won't do, for a moment
să ne-ntoarcem înapoi?
just to turn it back?
Ca un tren ne pare viața,
Life seems like a train
ne trezim în el mergând,
we wake up in it
Fără ca să ne dăm seama
not realising
unde ne-am urcat și când.
where we got on it and when
Dar, pe când, privind în urmă,
But when looking back,
plângem timpul ce-a trecut,
we cry the time that passed away
sună-n Gara Veșniciei;
blows the horn in the Station of Foreverness
am trăit și n-am
we lived and didn't
am trăit și n-am
we lived and didn't
am trăit și n-am știut!...
we lived and didn't knew!